„Un pacient depresiv sau anxios își pierde speranța, iar speranța este și ea parte din tratament.”
Ați declarat într-un podcast, în trecut, că “la baza oricărei boli trupești stă și o problemă sufletească”. Din perspectiva experienței dumneavoastră clinice, cum percepeți legătura dintre trauma psihică și bolile cronice?
“Cred că medicina modernă începe să redescopere ceea ce, poate, medicina știa intuitiv de foarte mult timp: omul nu poate fi împărțit în organe, analize și diagnostice. Omul este un întreg. Iar sufletul suferă uneori înaintea corpului.În practica medicală am văzut foarte mulți pacienți care purtau în ei traume emoționale, anxietăți, pierderi, singurătate sau epuizare psihică, iar toate acestea influențau evoluția bolii cronice. Stresul cronic modifică inclusiv răspunsul imun, complianța la tratament și capacitatea pacientului de a lupta cu boala.
Nu spun că orice boală are exclusiv o cauză emoțională, ar fi profund neștiințific. Dar spun cu convingere că sănătatea mintală și sănătatea fizică sunt într-un dialog permanent. Iar un medic bun trebuie să trateze nu doar boala, ci și omul care o poartă.”
În ce măsură considerați că depresia, anxietatea sau izolarea pot influența evoluția unui pacient internat sau care se confruntă cu o boală cronică?
“Enorm. Uneori mai mult decât ne imaginăm. Un pacient depresiv sau anxios își pierde speranța, iar speranța este și ea parte din tratament. Pacientul izolat devine mai vulnerabil, mai puțin cooperant, mai puțin motivat să continue terapiile sau recuperarea. În schimb, atunci când pacientul este ascultat, înțeles și susținut emoțional, inclusiv rezultatele medicale sunt adesea mai bune. De aceea spun mereu rezidenților mei că medicina nu înseamnă doar protocol și ghid terapeutic. Uneori, un pacient are nevoie și de câteva minute în care cineva să îl privească sincer și să îi spună: Nu sunteți singur! ”
“Enorm. Uneori mai mult decât ne imaginăm. Un pacient depresiv sau anxios își pierde speranța, iar speranța este și ea parte din tratament. Pacientul izolat devine mai vulnerabil, mai puțin cooperant, mai puțin motivat să continue terapiile sau recuperarea. În schimb, atunci când pacientul este ascultat, înțeles și susținut emoțional, inclusiv rezultatele medicale sunt adesea mai bune. De aceea spun mereu rezidenților mei că medicina nu înseamnă doar protocol și ghid terapeutic. Uneori, un pacient are nevoie și de câteva minute în care cineva să îl privească sincer și să îi spună: Nu sunteți singur! ”
România are județe întregi unde este penurie de psihiatri, atât pentru adulți și, mai ales, pentru copii. Care considerați că este cauza principală a acestei situații: lipsa finanțării, lipsa unei strategii clare sau lipsa interesului din partea specialiștilor de a profesa în mediu urban mic sau în rural?
“Cred că vorbim despre un cumul de cauze. Nu există o explicație simplă. Avem nevoie de finanțare mai bună, de o strategie coerentă pe termen lung, de stimulente reale pentru specialiști și de infrastructură medicală modernă în orașele mici și în mediul rural. Dar cred că trebuie să vorbim și despre oboseala profesională și despre lipsa de predictibilitate care îi face pe mulți tineri medici să evite anumite zone sau specialități extrem de solicitante emoțional. În același timp, trebuie să fim sinceri: psihiatria, mai ales cea pediatrică, presupune enorm de mult consum emoțional. Nu este suficient să formăm specialiști, trebuie să știm și să îi păstrăm în sistem și să îi protejăm de burnout.”
“Cred că vorbim despre un cumul de cauze. Nu există o explicație simplă. Avem nevoie de finanțare mai bună, de o strategie coerentă pe termen lung, de stimulente reale pentru specialiști și de infrastructură medicală modernă în orașele mici și în mediul rural. Dar cred că trebuie să vorbim și despre oboseala profesională și despre lipsa de predictibilitate care îi face pe mulți tineri medici să evite anumite zone sau specialități extrem de solicitante emoțional. În același timp, trebuie să fim sinceri: psihiatria, mai ales cea pediatrică, presupune enorm de mult consum emoțional. Nu este suficient să formăm specialiști, trebuie să știm și să îi păstrăm în sistem și să îi protejăm de burnout.”
„Faptul că această generație vorbește deschis despre burnout, despre echilibru emoțional și despre sănătate mintală mi se pare un progres real al lumii medicale.”
În ultimul timp, în spațiul public se vorbește frecvent despre agresivitatea crescută a pacienților și lipsa de încredere în medici. Ce efect are această tensiune asupra sănătății mintale a cadrelor medicale?
“Are un efect profund și, uneori, tăcut. Pentru că medicii sunt obișnuiți să reziste și foarte rar spun când suferă. Un medic agresat verbal sau fizic începe să practice medicina defensiv, să fie mai temător, mai tensionat și uneori chiar mai distant emoțional. Iar acest lucru nu face bine nimănui - nici medicului, nici pacientului. Cred că societatea trebuie să înțeleagă că în spatele halatului există tot un om. Un om care obosește, care are familie, care pierde pacienți și care duce uneori acasă poveri emoționale foarte mari. În același timp, cred că și noi, medicii, trebuie să reconstruim punțile de comunicare și de încredere cu pacienții. Medicina nu poate funcționa într-un climat de ostilitate.”
“Are un efect profund și, uneori, tăcut. Pentru că medicii sunt obișnuiți să reziste și foarte rar spun când suferă. Un medic agresat verbal sau fizic începe să practice medicina defensiv, să fie mai temător, mai tensionat și uneori chiar mai distant emoțional. Iar acest lucru nu face bine nimănui - nici medicului, nici pacientului. Cred că societatea trebuie să înțeleagă că în spatele halatului există tot un om. Un om care obosește, care are familie, care pierde pacienți și care duce uneori acasă poveri emoționale foarte mari. În același timp, cred că și noi, medicii, trebuie să reconstruim punțile de comunicare și de încredere cu pacienții. Medicina nu poate funcționa într-un climat de ostilitate.”
Ce măsuri suplimentare ar putea adopta sistemul educațional din România pentru a sprijini sănătatea fizică și mintală a copiilor – elevi și studenți?
“Cred că sănătatea mintală trebuie introdusă firesc în cultura educațională, nu tratată ca un subiect rușinos sau marginal. Copiii și adolescenții trebuie învățați să vorbească despre emoții, despre anxietate, despre presiune și eșec fără teamă că vor fi judecați. Avem nevoie de mai mulți psihologi școlari, de programe reale de prevenție, de educație pentru sănătate și de combaterea fenomenului de bullying. Iar în universități, inclusiv în medicina universitară, trebuie să înțelegem că performanța academică nu trebuie obținută prin epuizare psihică. Un student echilibrat va deveni un profesionist mai bun.”
“Cred că sănătatea mintală trebuie introdusă firesc în cultura educațională, nu tratată ca un subiect rușinos sau marginal. Copiii și adolescenții trebuie învățați să vorbească despre emoții, despre anxietate, despre presiune și eșec fără teamă că vor fi judecați. Avem nevoie de mai mulți psihologi școlari, de programe reale de prevenție, de educație pentru sănătate și de combaterea fenomenului de bullying. Iar în universități, inclusiv în medicina universitară, trebuie să înțelegem că performanța academică nu trebuie obținută prin epuizare psihică. Un student echilibrat va deveni un profesionist mai bun.”
„Medicul de familie trebuie să devină un partener esențial în depistarea precoce a depresiei și anxietății.”
În fiecare joi, din fiecare săptămână, negreșit, sunteți la spital cu rezidenții. Ce ne puteți spune despre cum văd ei legătura dintre sănătate fizică și mintală. Ce ați observat la ei din acest punct de vedere? Sunt ei pregătiți nu doar academic, ci și psihic și emoțional să facă față unei meserii atât de solicitante?
„Cred cu tărie că medicii rezidenți reprezintă nu doar viitorul sistemului medical românesc, ci și șansa lui de a deveni mai echilibrat, mai uman și mai sănătos, inclusiv pentru cei care lucrează în el. Avem astăzi o generație extraordinară de tineri medici: foarte bine pregătiți, foarte muncitori, conectați la medicina modernă, la cercetare și la tehnologie, dar, în același timp, mult mai atenți la propria sănătate mintală și la echilibrul dintre viața profesională și viața personală. Și cred că acesta nu este un semn de fragilitate, ci un semn de inteligență emoțională și maturitate. Generația noastră făcea, uneori, 15 gărzi pe lună și considera aproape firesc să trăiască între spital, cursuri și câteva ore de somn. Nu aveam foarte multe oportunități să călătorim, să participăm la schimburi de experiență internaționale sau pur și simplu să ne luăm o vacanță fără sentimentul că „abandonăm frontul”. Noi am fost educați într-o cultură a sacrificiului total. Ei încearcă să construiască o cultură a performanței sustenabile. Și, sincer, cred că avem ce învăța unii de la alții. Pentru că un medic bun nu trebuie să fie un medic epuizat. Un medic care știe să aibă grijă și de sine va avea mai multă forță, mai multă claritate și mai multă empatie pentru pacienții săi. Iar faptul că această generație vorbește deschis despre burnout, despre echilibru emoțional și despre sănătate mintală mi se pare un progres real al lumii medicale. Poate că noi eram generația care rezista eroic. Ei sunt generația care încearcă să reziste sănătos. Și cred că medicina are nevoie de ambele perspective. Cred foarte mult și în echilibrul dintre generații. Avem nevoie de energia, curajul și modernitatea tinerilor, dar și de experiența și răbdarea celor care au construit medicina românească în vremuri mult mai dificile. Nu cred într-o competiție între generații, ci într-un parteneriat între ele. Iar dacă există ceva ce îmi doresc, indiferent de funcțiile pe care le ocup — medic, profesor universitar sau senator — este să nu îmi pierd niciodată omenia. Să rămân un om serios, muncitor, empatic și apropiat de colegii mei și de pacienți. Pentru că medicina nu se face doar cu protocoale și performanțe academice. Medicina se face, înainte de toate, cu oameni. Și da, sunt optimistă. Pentru că această generație nu fuge de muncă. Dimpotrivă, muncește enorm. Dar are și curajul să spună că își dorește o viață frumoasă, echilibru și sens. Iar eu cred că acesta nu este un defect. Cred că este, de fapt, începutul unei medicine mai sănătoase pentru toți.”
„Cred cu tărie că medicii rezidenți reprezintă nu doar viitorul sistemului medical românesc, ci și șansa lui de a deveni mai echilibrat, mai uman și mai sănătos, inclusiv pentru cei care lucrează în el. Avem astăzi o generație extraordinară de tineri medici: foarte bine pregătiți, foarte muncitori, conectați la medicina modernă, la cercetare și la tehnologie, dar, în același timp, mult mai atenți la propria sănătate mintală și la echilibrul dintre viața profesională și viața personală. Și cred că acesta nu este un semn de fragilitate, ci un semn de inteligență emoțională și maturitate. Generația noastră făcea, uneori, 15 gărzi pe lună și considera aproape firesc să trăiască între spital, cursuri și câteva ore de somn. Nu aveam foarte multe oportunități să călătorim, să participăm la schimburi de experiență internaționale sau pur și simplu să ne luăm o vacanță fără sentimentul că „abandonăm frontul”. Noi am fost educați într-o cultură a sacrificiului total. Ei încearcă să construiască o cultură a performanței sustenabile. Și, sincer, cred că avem ce învăța unii de la alții. Pentru că un medic bun nu trebuie să fie un medic epuizat. Un medic care știe să aibă grijă și de sine va avea mai multă forță, mai multă claritate și mai multă empatie pentru pacienții săi. Iar faptul că această generație vorbește deschis despre burnout, despre echilibru emoțional și despre sănătate mintală mi se pare un progres real al lumii medicale. Poate că noi eram generația care rezista eroic. Ei sunt generația care încearcă să reziste sănătos. Și cred că medicina are nevoie de ambele perspective. Cred foarte mult și în echilibrul dintre generații. Avem nevoie de energia, curajul și modernitatea tinerilor, dar și de experiența și răbdarea celor care au construit medicina românească în vremuri mult mai dificile. Nu cred într-o competiție între generații, ci într-un parteneriat între ele. Iar dacă există ceva ce îmi doresc, indiferent de funcțiile pe care le ocup — medic, profesor universitar sau senator — este să nu îmi pierd niciodată omenia. Să rămân un om serios, muncitor, empatic și apropiat de colegii mei și de pacienți. Pentru că medicina nu se face doar cu protocoale și performanțe academice. Medicina se face, înainte de toate, cu oameni. Și da, sunt optimistă. Pentru că această generație nu fuge de muncă. Dimpotrivă, muncește enorm. Dar are și curajul să spună că își dorește o viață frumoasă, echilibru și sens. Iar eu cred că acesta nu este un defect. Cred că este, de fapt, începutul unei medicine mai sănătoase pentru toți.”
Cum poate contribui medicul de familie la identificarea și gestionarea problemelor de sănătate mintală ale pacienților? Care ar trebui să fie rolul acestuia în depistarea timpurie a depresiei și anxietății?
“Medicul de familie este, de multe ori, primul om care observă că pacientul nu mai este bine. El vede schimbările subtile: insomnia, izolarea, tristețea, anxietatea, oboseala inexplicabilă. Cred că medicul de familie trebuie să devină un partener esențial în depistarea precoce a depresiei și anxietății și să existe o colaborare mult mai strânsă între medicina de familie, psihologie și psihiatrie. Uneori, o întrebare simplă, pusă la timp poate preveni o dramă.”
“Medicul de familie este, de multe ori, primul om care observă că pacientul nu mai este bine. El vede schimbările subtile: insomnia, izolarea, tristețea, anxietatea, oboseala inexplicabilă. Cred că medicul de familie trebuie să devină un partener esențial în depistarea precoce a depresiei și anxietății și să existe o colaborare mult mai strânsă între medicina de familie, psihologie și psihiatrie. Uneori, o întrebare simplă, pusă la timp poate preveni o dramă.”
Sunteți președinta Subcomisiei pentru populație și dezvoltare din Senatul României, iar creșterea natalității a fost o direcție pe care ați pus-o pe agenda dvs. cu prioritate. Cum pot fi sprijinite cuplurile care au probleme de fertilitate, inclusiv din perspectiva sănătății mintale, având în vedere impactul psihologic profund pe care imposibilitatea de a concepe îl poate avea asupra acestora? Ce tipuri de măsuri sau politici ar putea fi implementate pentru a le oferi suport emoțional și psihologic adecvat?
“Infertilitatea nu este doar o problemă medicală. Este o traumă emoțională profundă pentru foarte multe cupluri. Presiunea socială, sentimentul de vinovăție, anxietatea și suferința psihologică sunt uriașe și de multe ori invizibile. De aceea cred că sprijinul trebuie să fie integrat: medical, psihologic și social. Avem nevoie de programe naționale mai accesibile pentru fertilizare și tratamente, dar și de consiliere psihologică inclusă în aceste programe. Ca președintă a Subcomisiei pentru populație și dezvoltare, consider că susținerea natalității înseamnă și susținerea emoțională a celor care își doresc copii și trec prin astfel de încercări.”
“Infertilitatea nu este doar o problemă medicală. Este o traumă emoțională profundă pentru foarte multe cupluri. Presiunea socială, sentimentul de vinovăție, anxietatea și suferința psihologică sunt uriașe și de multe ori invizibile. De aceea cred că sprijinul trebuie să fie integrat: medical, psihologic și social. Avem nevoie de programe naționale mai accesibile pentru fertilizare și tratamente, dar și de consiliere psihologică inclusă în aceste programe. Ca președintă a Subcomisiei pentru populație și dezvoltare, consider că susținerea natalității înseamnă și susținerea emoțională a celor care își doresc copii și trec prin astfel de încercări.”
“Ani de zile, oamenii au vorbit în șoaptă despre depresie, anxietate sau suferință psihică. Astăzi începem să înțelegem că a cere ajutor nu este o rușine, ci un act de curaj și responsabilitate.”
Ultimul raport publicat de OECD – “Argumente economice în favoarea prevenirii bolilor mintale” – arată că impactul economic al tulburărilor de sănătate mintală este semnificativ. Se estimează că afecțiunile de sănătate mintală generează costuri anuale de aproximativ 76 de miliarde de euro în sectorul sănătății la nivelul UE, ceea ce reprezintă aproximativ 6 % din bugetele totale alocate sănătății. În România, OECD estimează că problemele de sănătate mintală au ajuns să generează un cost de aproximativ 10 miliarde de euro pe an pentru bugetul național. Considerați că acest domeniu are nevoie de o abordare multiplă, prin implicarea unor specialiști din diverse domenii care să colaboreze pentru identificarea unor soluții ce vizează creșterea și stabilitatea finanțării în acest sector?
„Absolut. Și cred că aceasta este singura cale serioasă și modernă. Sănătatea mintală nu este doar responsabilitatea psihiatrului. Vorbim despre educație, economie, politici sociale, familie, piața muncii, digitalizare și calitatea vieții. Costurile despre care vorbește OECD sunt uriașe și demonstrează foarte clar că sănătatea mintală nu mai poate fi tratată ca un domeniu secundar. Tocmai de aceea, Memorandumul privind Strategia Națională pentru Sănătate Mintală, inițiat și coordonat de mine împreună cu numeroși specialiști și instituții, a avut la bază ideea colaborării interdisciplinare. Și a demonstrat că și în România se poate construi în echipă atunci când există bună-credință și responsabilitate.”
„Absolut. Și cred că aceasta este singura cale serioasă și modernă. Sănătatea mintală nu este doar responsabilitatea psihiatrului. Vorbim despre educație, economie, politici sociale, familie, piața muncii, digitalizare și calitatea vieții. Costurile despre care vorbește OECD sunt uriașe și demonstrează foarte clar că sănătatea mintală nu mai poate fi tratată ca un domeniu secundar. Tocmai de aceea, Memorandumul privind Strategia Națională pentru Sănătate Mintală, inițiat și coordonat de mine împreună cu numeroși specialiști și instituții, a avut la bază ideea colaborării interdisciplinare. Și a demonstrat că și în România se poate construi în echipă atunci când există bună-credință și responsabilitate.”
Susțineți proiectul „Parteneriatul pentru sănătate mintală” încă de la lansarea sa, în 2024. Care considerați că a fost cea mai importantă contribuție a proiectului până acum și în ce direcții ar trebui dezvoltat mai departe?
„Cred că cea mai importantă contribuție a proiectului este că a adus sănătatea mintală într-o zonă de dialog public firesc, profesionist și lipsit de stigmatizare. Ani de zile, oamenii au vorbit în șoaptă despre depresie, anxietate sau suferință psihică. Astăzi începem să înțelegem că a cere ajutor nu este o rușine, ci un act de curaj și responsabilitate. Cred că următorul pas este să coborâm acest dialog din zona conferințelor și a dezbaterilor publice direct în comunități: în școli, în universități, în spitale, în cabinetele medicilor de familie și în mediul rural. Avem nevoie de campanii clare, de rețele de specialiști, de instrumente simple de informare și de mecanisme prin care oamenii să știe unde pot cere ajutor atunci când au nevoie.”
„Cred că cea mai importantă contribuție a proiectului este că a adus sănătatea mintală într-o zonă de dialog public firesc, profesionist și lipsit de stigmatizare. Ani de zile, oamenii au vorbit în șoaptă despre depresie, anxietate sau suferință psihică. Astăzi începem să înțelegem că a cere ajutor nu este o rușine, ci un act de curaj și responsabilitate. Cred că următorul pas este să coborâm acest dialog din zona conferințelor și a dezbaterilor publice direct în comunități: în școli, în universități, în spitale, în cabinetele medicilor de familie și în mediul rural. Avem nevoie de campanii clare, de rețele de specialiști, de instrumente simple de informare și de mecanisme prin care oamenii să știe unde pot cere ajutor atunci când au nevoie.”
Ultima întrebare: doamna profesor, ce faceți dvs. pentru a vă menține echilibrul emoțional?
“Încerc, în primul rând, să nu uit că înainte de toate sunt om. Cred că aceasta este cea mai importantă formă de igienă emoțională: să nu te transformi doar într-o funcție, într-un titlu sau într-o agendă plină. Medicina și viața publică sunt profesii care consumă enorm emoțional. Lucrezi zilnic cu suferință, cu responsabilitate, cu decizii grele și, uneori, cu foarte multă presiune. De aceea am învățat că echilibrul emoțional nu apare întâmplător — trebuie construit și protejat. Pe mine mă ajută foarte mult contactul autentic cu oamenii. Paradoxal, deși profesiile noastre ne obosesc prin interacțiune umană intensă, tot oamenii sunt cei care ne vindecă uneori cel mai mult. Studenții mei, rezidenții, pacienții, colegii, familia — toți îmi reamintesc de ce am ales medicina. Îmi place să citesc, să călătoresc atunci când timpul îmi permite, să descopăr locuri și oameni noi. Cred foarte mult în puterea unei pauze asumate fără vinovăție. Generația noastră a fost învățată că trebuie să fii permanent disponibil, aproape „de gardă” și emoțional. Astăzi cred că trebuie să învățăm și să ne oprim uneori, ca să putem merge mai departe bine. Și mai cred într-un lucru: umorul salvează enorm. În spitale, dacă nu îți păstrezi capacitatea de a zâmbi, chiar și în zilele grele, riști să devii foarte rigid sufletește. Medicina are nevoie de seriozitate, dar nu de încruntare permanentă. În același timp, mă ține foarte ancorată sentimentul datoriei. Eu sunt un om foarte muncitor și îmi place să duc lucrurile până la capăt. Dar îmi doresc ca, indiferent de funcțiile pe care le ocup, să nu mă schimb în esență. Să rămân același om apropiat de oameni, empatic și sincer. Cred că echilibrul emoțional nu înseamnă să nu obosești niciodată sau să nu ai momente grele. Înseamnă să nu îți pierzi sensul, omenia și capacitatea de a vedea lumina chiar și în perioade complicate. Iar eu sunt, prin structură, un om optimist. Cred în oameni, cred în echipă și cred că binele făcut cu seriozitate se întoarce întotdeauna într-o formă sau alta.”
“Încerc, în primul rând, să nu uit că înainte de toate sunt om. Cred că aceasta este cea mai importantă formă de igienă emoțională: să nu te transformi doar într-o funcție, într-un titlu sau într-o agendă plină. Medicina și viața publică sunt profesii care consumă enorm emoțional. Lucrezi zilnic cu suferință, cu responsabilitate, cu decizii grele și, uneori, cu foarte multă presiune. De aceea am învățat că echilibrul emoțional nu apare întâmplător — trebuie construit și protejat. Pe mine mă ajută foarte mult contactul autentic cu oamenii. Paradoxal, deși profesiile noastre ne obosesc prin interacțiune umană intensă, tot oamenii sunt cei care ne vindecă uneori cel mai mult. Studenții mei, rezidenții, pacienții, colegii, familia — toți îmi reamintesc de ce am ales medicina. Îmi place să citesc, să călătoresc atunci când timpul îmi permite, să descopăr locuri și oameni noi. Cred foarte mult în puterea unei pauze asumate fără vinovăție. Generația noastră a fost învățată că trebuie să fii permanent disponibil, aproape „de gardă” și emoțional. Astăzi cred că trebuie să învățăm și să ne oprim uneori, ca să putem merge mai departe bine. Și mai cred într-un lucru: umorul salvează enorm. În spitale, dacă nu îți păstrezi capacitatea de a zâmbi, chiar și în zilele grele, riști să devii foarte rigid sufletește. Medicina are nevoie de seriozitate, dar nu de încruntare permanentă. În același timp, mă ține foarte ancorată sentimentul datoriei. Eu sunt un om foarte muncitor și îmi place să duc lucrurile până la capăt. Dar îmi doresc ca, indiferent de funcțiile pe care le ocup, să nu mă schimb în esență. Să rămân același om apropiat de oameni, empatic și sincer. Cred că echilibrul emoțional nu înseamnă să nu obosești niciodată sau să nu ai momente grele. Înseamnă să nu îți pierzi sensul, omenia și capacitatea de a vedea lumina chiar și în perioade complicate. Iar eu sunt, prin structură, un om optimist. Cred în oameni, cred în echipă și cred că binele făcut cu seriozitate se întoarce întotdeauna într-o formă sau alta.”